Sursa: Cockaigne

De Emilia Barbu

Dacă aş fi caracatiţă mi-aş schimba culoarea într-o veselie şi aş scuipa cerneală şi venin în stânga şi-n dreapta până când m-aş plictisi de high-life-ul din adâncuri. Soarta a decis, în schimb să protejeze ecosistemul mărilor şi oceanelor şi să îmi dea în dar doi cromozomi identici şi o zodie în Peşti, cadou de consolare. C-o fi bine, c-o fi rău, eu m-am adaptat, aşa că printre rujuri, rochii de seară, tocuri,parfumuri şi alte detalii plăcute alte traiului femeiesc, îmi duc existenţa sub semnul de exclamaţie al unui lucru preamăreţ. Am putea să-i zicem chef sau, mai de bon-ton, „moft”. Limba engleză l-a botezat mai simpatic şi i-a zis „mood swing”, pe numele său de fată. Şi este de departe, cea mai tare chestie dintre toate minunăţiile care vin la pachet cu ziua internaţională a femeii.

Ce poate fi mai distractiv decât să te trezeşti cu un zâmbet de angel radios şi cu o privire care ar pune-o şi pe Cleopatra la colţ pentru ca, o oră mai târziu să ieşi furtună de fulgi jumuliţi pe uşă? Să ai chef de o cafea în oraş pentru ca apoi să umpli o scrumieră cu sictir, gândindu-te ce bine îţi stătea în vârf de pat cu o ciocolată caldă şi un film prost? Să scoţi toate (dar toate!) hainele din dulap, să le încerci pe rând de parcă atunci le vezi pentru prima dată şi, după ce ai intrat deja în clasica întârziere de jumătate de oră, să revii perfect mulţumită de sine la prima opţiune? La care te gândisei, fireşte, de la bun început. Expresia de mulţumire amestecată cu o uimire autentică trebuie să se asemene cu mutra lui Columb când a descoperit America. În tot timpul acesta mintea face gimnastică şi exerciţii de întreţinere cu toate scenariile cu precădere imposibile şi bineînţeles că acoperă conversaţii imaginare în care ba o arzi Jeni Acterian, ba îţi aminteşti de nişte replici şi priviri à la Marla Singer. Muritorii care au plăcerea să asiste la astfel de desfăşurări de forţe vor putea trăi fiorul de a observa câte expresii faciale diferite poţi schimba pe parcursul câtorva minute, doar pentru că ai ajuns la acea melodie pe shuffle.

La urma urmei, aşa a ajuns şi Picasso la cubism, că doar nu se cuvenea să redea o femeie dintr-un singur unghi, cu toate părţile ei fermecătoare stând cuminte la locul lor, şi să se mai numeasca şi artist! Mood swing-ul ţine de artă şi încă de una sublimă, iar căile sale sunt mai misterioase şi mai complicate ca perspectivele unui Escher. E meteo-sensibil, reacţionează la atingere, se înroşeşte repede şi dă lacrimile cele mai făcătoare de minuni. Practicat cu măestrie aduce foloase nebănuite posesoarei, principalele fiind o lipsă afectată de plictis şi un repertoriu impresionant de stări şi caraghioslâcuri.

Gurile rele s-ar putea pripi să pună clasicele mood swings în acelaşi sertar cu slăbiciunile, lipsa coerenţei sau ştiu eu, poate chiar în buzunarul special al lipsei de caracter. S-ar putea să acuze practicantele avansate de lipsă de logică, sau chiar mai rău, de „logică feminină”. Desigur, nu te poţi aştepta ca nişte profani să pătrundă astfel de taine bine păstrate ale eternului feminin.

În treacăt fie spus, ar trebui să existe un capitol special în istoria omenirii pentru mood swings, ca drept incontestabil al sexului frumos şi plictisit. Este, la urma urmei, dacă nu chiar motorul ce face universul să meargă, măcar şutul ocazional în fund.

Şi chiar dacă limba română nu a catadicsit să-i confere o expresie pe măsură, i-a acordat totuşi ultimul cuvânt: „d-aia”.