Îmi place Smiley (8 / 8)

Sursa: Decât o Revistă

< Îmi place Smiley (7 / 8)

O jurnalistă de cultură înaltă se avântă în lumea popului românesc, în căutarea regelui.

– de Luiza Vasiliu

– ilustrație de Mircea Drăgoi

Smiley_DoR (2)

M‐am ridicat şi am început: „Stars shining bright above you / Night breezes seem to whisper I love you” şi aproape şopteam în loc să cânt, îmi pierise tot curajul, mi se tăiaseră picioarele, mă uitam pe geam şi mă gândeam „ce naiba fac, sunt la Smiley în studio şi l‐am pus să stea cu spatele ca să‐i pot cânta?”.

„Birds singing in the sycamore tree / Dream a little dream of me.” Oare cum o fi arătând un sicomor înflorit, oare ce crede Smiley acum despre jurnalista asta care s‐a apucat să‐i cânte, aşa, dintr‐o dată, fără să‐l fi prevenit dinainte.             „Say nighty‐night and kiss me / Just hold me tight and tell me you’ll miss me”, cum ar fi fost să între cineva acum în studio şi să mă vadă pe mine stând în picioare şi cântând şi pe Smiley la birou, cu spatele? Cred c‐aş fi îngheţat.

Dar nu‐ngheţam deloc, dimpotrivă, eram numai miere şi sfială, „While I’m alone and blue as can be / Dream a little dream of me”. Am ajuns la refren, care de obicei îmi iese limpede, puternic şi cald, şi care acum era o mâţâială fricoasă. Încercam să‐mi aduc aminte cum i‐am cântat Elenei, coristă la Opera din Cluj, care mi‐a zis că sună minunat, sau cum am cântat la admitere la actorie La chanson des vieux amants a lui Brel şi asistenta lui Pintea a ieşit după mine pe hol ca să‐mi spună că‐s ca şi intrată (n‐a fost cazul).

„Stars fading, but I linger on, dear / Still craving your kiss / I’m longing to linger till dawn, dear / Just saying this.” Aici era mai degrabă „thi‐iiiiiiiis”, lungeam nota şi zâmbeam, când zâmbeşti se‐aude muzica mai bine. La strofa a treia, îmi treceau prin minte toate „dream of dream”‐urile mele, ba actriţă, ba scriitoare, ba cântăreaţă.

„Sweet dreams till sunbeams find you / Sweet dreams that leave all worries behind you.” M‐am înregistrat o dată cu mp3 playerul cântând piesa asta, într‐o cameră de cămin din Cluj, i‐am trimis‐o iubitului meu de‐atunci şi a fost bine. Dream A Little Dream eram eu, cu toate aiurelile, stângăciile şi înduioşările mele.

„But in your dreams, whatever they be / Dream a little dream of me” şi gata, am terminat, de‐abia mai puteam respira.

Smiley s‐a întors, m‐a aplaudat zâmbind şi mi‐a spus: „Ai cântat fără curaj, dar ai o voce sexoasă, serios”.

Eu mă prăbuşisem la loc pe canapea, parc‐aş fi urcat până sus pe Bucegi şi înapoi, „Ei, a fost greu, nu?”, m‐a întrebat. Noroc că lăsasem reportofonul deschis şi înregistrasem tot, altfel nu m‐ar fi crezut nimeni niciodată. „Pe bune, ai o voce sexy”, a repetat, văzând că mă fâstâcesc şi‐aproape‐mi cer scuze că l‐am făcut să treacă prin aşa ceva. Verdictul era neaşteptat de OK, o „voce sexy” e mult mai bine decât o „voce bună”, de‐acum pot să le cânt liniştită tuturor iubiţilor mei, o să ştiu că merg drept‐la‐ţintă.

Înainte să plec, i‐am cerut un autograf pentru frate‐miu şi mi‐a dat ditamai afişul, pe care Cezar l‐a pozat şi l‐a pus apoi, mândru, pe Facebook. I‐am mulţumit pentru tot şi l‐am lăsat cu lumea care‐l aşteptase atâta. Am ajuns acasă zburând uşor pe deasupra panourilor Cosmote cu Smiley şi câinele‐bondar, cu fusta mea fluturând ca un steag peste Bucureşti. „Wear your skirt like a flag”, cântă The National, dar nu mă mai gândeam de mult la Matt Berninger, ci la Smiley şi cât de mult îmi plăcea că‐i plăcuse vocea mea sexy, la Smiley chipeş şi cool, la Smiley şi geaca lui de piele neagră. Da, acum e clar, îmi place Smiley. Şi vreau o geacă de piele neagră.


Acest articol este disponibil în numărul 10 Decât o Revistă. Pentru mai mult conținut, vizitați decatorevista.ro sau cumpărați un abonament DoR.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *