Îmi place Smiley (3 / 8)

Sursa: Decât o Revistă

< Îmi place Smiley (2 / 8)

O jurnalistă de cultură înaltă se avântă în lumea popului românesc, în căutarea regelui.

– de Luiza Vasiliu

– ilustrație de Mircea Drăgoi

Smiley_DoR (2)

Filmările la cel mai nou clip al lui Smiley şi Alex Velea, camarad de arme al lui Smiley, erau programate pentru ora 13:00, era 13:10 şi nu vedeam pe nimeni. A, ba da, în stânga, în foişor, Smiley şi nişte tipi. Mă duc ţintă la el şi mă prezint:
‐ Luiza…
‐ Andrei.

Dăm mâna, am impresia că‐mi stă bretonul îngrozitor, dar lui freza aia îi vine perfect, ca şi cum ar avea un muson personal care bate mereu din spatele urechii stângi. Zâmbeşte, e relaxat şi calm, geacă de piele neagră, tricou alb, jeanşi negri, tenişi roşii, îmi spune că probabil o să mai dureze până încep filmările, pentru că „ştii cum e, la noi lumea se‐adună mai greu”. Mă aşez pe bancă şi‐ncep să observ. Apar copiii care trebuie să facă figuraţie (pe unul îl cheamă Ghideon şi toată curtea se umple de ţipete sub 12 ani: „Ghideoane, vino aici, băi, băiatu’ din Bibilie!”), apare Luna, fetiţa blondă care o să ţină globul de cristal din clip, apar dansatoarele, apar fotomodelele ireal de slabe şi de înalte, podelele trebuie vopsite din nou şi lăsate să se usuce, îmi iau o cafea, încă una şi încă una, mă plimb pe platou şi dau peste un cal verde în mărime naturală pe care‐l pozez pentru că aşa ceva nu se lasă nepozat, găsesc pe jos un şurub verde şi‐l bag în poşetă (îmi place să adun lucruri care nu folosesc la nimic).

Peste vreo patru ore, timp în care Smiley mai trecea să mă întrebe dacă sunt OK, dacă‐mi trebuie ceva, dacă nu mă plictisesc, iar mie îmi era din ce în ce mai clar la ce e bun adjectivul „chipeş”, au început filmările. Piesa: Cai verzi pe pereţi; regizor: Iulian, fratele lui Moga; platoul: o casă colorată cu o curte verde şi mov, baloane, o piscină mică; personaje: Smiley şi Alex Velea, Don Baxter, echipa de la HaHaHa Production, copiii (care‐l adorau pe Smiley şi tropăiau de nerăbdare dacă nu‐l vedeau mai mult de 10 minute); atmosfera generală: hlizeală maximă.

Piesa era o surpriză pentru fani, începuse deja să se facă teasing pentru ea pe Facebook („Pune‐ţi calul verde pe perete”) şi urma să fie cântată în premieră a doua zi la Sibiu, la Media Music Awards (primele premii muzicale din România bazate pe difuzările artiştilor la radio, TV şi pe net), unde Smiley a fost desemnat Best Male şi Best Pop. Ramon, online managerul de la HaHaHa, mi‐a spus că ar vrea să proiecteze un cal verde pe Casa Poporului, dar că încă se gândesc cum să facă, iar mie ideea mi s‐a părut atât de minunată, încât îmi şi imaginam cum clădirea aia monstruoasă se topeşte cu un singur nechezat. (Clipul a fost lansat pe 24 octombrie şi a făcut în primele 24 de ore aproape 300.000 de vizualizări pe YouTube.)

Cai verzi pe pereţi are o poveste simpatică, porneşte de la câteva acorduri de chitară cântate de Smiley şi „la la la”‐urile din refren ale lui Alex Velea, continuă cu Smiley şi Alex scriind versurile separat şi dându‐şi seama apoi că au scris despre acelaşi lucru şi se termină cu „Visând la cai verzi pe pereţi”.

Am stat trei ore în picioare, rezemată de‐un stâlp de pe platou, chicotind întruna, făcând poze cot la cot cu părinţii care‐şi filmau mini‐vedetele, simţind că încep să intru în filmul lui Smiley. Filmările au mai durat câteva ore, dar eu trebuia să ajung la un concert de jazz cehesc, aşa că am chemat un taxi, am spus „pa” atingându‐l uşor pe Smiley pe braţul drept, ca atunci când le spui prietenilor tăi: „Bro, ştiu că mai ai treabă, da’ tre’ să plec, baftă!”. (Am învăţat că se spune bro, nu frate, iar Ramon mi‐a arătat cum se salută lovind pumnul unul de altul, stilul Coasta de vest.)

Am plecat de‐acolo fredonând „Şi‐acum să vă cânt o piesă din la la la la la”, bucuroasă că intuiţiile mi s‐au confirmat, că Smiley e un tip la locul lui, că o să‐mi facă plăcere să stau de vorbă cu el. Şi chiar să‐i cânt. În taxi, nici nu m‐am urcat bine, că taximetristul mi‐a spus: „Sunteţi actriţă, nu? V‐am văzut la Capatos”. „La Capatos nu primesc fete cu ochelari”, i‐am zis şi am terminat discuţia.

Va urma


Acest articol este disponibil în numărul 10 Decât o Revistă. Pentru mai mult conținut, vizitați decatorevista.ro sau cumpărați un abonament DoR.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *