Curator de serie (1 / 3)

Sursa: Decât o Revistă

Povestea celui mai bun blog românesc de fotografie.

– De: Gabriela Piţurlea
– Fotografie de: Claudiu Popescu

DoR-Nimigean

Un grup de vreo 30 de turişti conduşi de un ghid cu o pancartă rotundă-n mână trec pe lângă masa din Centrul Vechi bucureştean la care stă Constantin Nimigean. „Scuză-mă puţin”, îmi spune, privindu-i de parcă a văzut un cunoscut şi vrea să-l salute. „Chestia asta mi s-a părut fascinantă în Roma. Erau grupurile de turişti şi ghidul avea în băţ o pălărie sau un steag sau o eşarfă şi mi-a părut rău că n-am găsit un proiect [foto] cu grupuri compacte şi ghidul.”

De vreo doi ani, de când blogul lui, Oitzarisme.ro, a virat-o spre promovarea proiectelor fotografice, Nimigean a început să vadă peste tot posibilităţi de a surprinde lumea în serii. „Chiar m-am gândit la un moment dat la un bloguleţ în care să scriu idei de proiecte, teme pentru fotografi tineri”, spune el.

Povestea începe în 2005, când Nimigean şi-a luat un Canon 350D, pe care a dat o grămadă de bani. Nu se pricepea la fotografie, dar avea o gaşcă mare şi amintiri de păstrat, aşa că s-a avântat în făcut mii de poze nocturne, cu aparatul pe automat. Apoi, în 2007, când avea 25 de ani, şi-a făcut un blog care să-i cuprindă fotografiile, aspiraţiile de a fi copywriter, nişte texte personale, dar şi creaţiile artistice ale altora. Un prieten i-a pus la dispoziţie spaţiu pe un server, pe care se desfăşoară şi acum cum vrea. I-a spus blogului Oitzarisme, pentru că porecla lui e Oiţă.

După o vreme, a început să se perfecţioneze într-ale fotografiei: a trecut pe manual, şi-a luat un aparat pe film, a învăţat despre încadrări şi timpi de expunere şi a devenit activ pe forumurile de profil. „Am început să văd lucrări extraordinare şi am zis: de ce să nu le vadă şi alţii? Mai bine să le pun la mine pe blog, decât să le pun pe cele 15.000 de forumuri la care eram abonat.”

Pe atunci nu le scria fotografilor înainte de a-i posta . Dacă fotografiile erau la liber pe site-urile lor, le punea la el, trecea numele, dădea link. Primul pe care s-a gândit să-l întrebe a fost Alin Ciortea, în 2008. La scurt timp după acea postare, o prietenă a vrut să ştie dacă le cere voie tuturor să-i pună pe blog.
„Cum să fac? Să le scriu? Să le dau mailuri?”, a întrebat-o.
„Da,” i-a zis ea.
„Băi, o să încerc.”

Nimigean a luat atunci la rând toţi artiştii şi fotografii pe care-i pusese pe blog şi le-a cerut voie. Majoritatea au zis OK, câţiva n-au vrut (i-a şters imediat), disciplina întrebatului s-a creat, iar Oitzarisme şi-a găsit treptat direcţia: un efort curatorial de fotografie. Blogul a devenit o colecţie de portrete, nuduri, pictoriale de modă, până la un moment dat, când şi-a dat seama că vrea să se axeze pe proiecte (cu temă, substanţă, poveste).

Va urma


Acest articol este disponibil în numărul 10 Decât o Revistă. Pentru mai mult conținut, vizitați decatorevista.ro sau cumpărați un abonament DoR.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *