ASTA≠ESTE (5 / 6)

Sursa: Decât o Revistă

< ASTA≠ESTE (4 / 6)

Învăţăturile unui american care s-a luat la trântă cu una dintre cele mai fundamentale metehne ale românilor.

– De: Chris Worman

– Fotografie de: Cristian Petrescu

– Machiaj de: Dana Lazăr

DoR #10 Reactor_AstaEste - Chris Worman

Între timp, am început să joc mai mult pe scena naţională şi încrederea mea în viitorul unei societăţi civile româneşti organizate a trecut de la sarcastic la mai rău. Sarcastic, pentru că eu cred în puterea cetăţenilor şi nu am găsit foarte multe ONG-uri naţionale serioase care să se conecteze în vreun fel cu indivizii. Paranteză: nu cred în societatea civilă fără mandat cetăţenesc – fără un grup de oameni care te roagă şi te sprijină să conduci. Societatea civilă înseamnă schimbarea comportamentelor. Înseamnă mobilizarea oamenilor. Uitându-mă la majoritatea societăţii civile de atunci, la acele ONGuri mai mari, cunoscute, vedeam oameni care vorbeau cu sine despre sine. Nu că nu mi-ar plăcea să vorbesc despre mine (evident), dar la ce bun dacă nu a întrebat şi nu ascultă nimeni?

Mai erau şi cercetătorii şi birocraţii care luptă pentru legi noi şi reformă şi pot argumenta că sunt think tankuri şi că nu trebuie să discute cu oamenii de rând. Super, am înţeles şi sunt de acord că, în ultimă instanţă, societatea civilă trebuie să conteste legile care trebuie contestate şi să creeze altele noi bazate pe interesul oamenilor. Dar schimbarea legilor fără schimbarea oamenilor de rând, oricât ai legifera moralitatea, pare uşor îndoielnică.

Care cred că ar fi o soluţie? Simplu. Taie toate finanţările timp de un an şi vezi cine supravieţuieşte. Cred că ar dispărea peste jumătate din societatea civilă actuală. Mă întreb dacă ar observa cineva.

Am devenit mai rău decât sarcastic pentru că am văzut societatea civilă purtându-se în moduri complet necivilizate şi antisociale. Înjunghiindu-se pe la spate în cursa pentru fonduri şi prestigiu. Organizaţii care din lăcomie sabotau intenţionat procesul şi care nu înţelegeau că îşi tăiau craca de sub propriile picioare. Am păţit-o chiar eu. Am petrecut jumătate de an, mult timp şi bani, dezvoltând un mecanism de strângere de fonduri pentru ONG-uri româneşti, doar ca să fie piratat pentru că cineva ştia pe cineva din interior. Asta înseamnă societatea civilă – să furi.
Aceste comportamente duşmănoase pervertesc puţina încredere pe care ne putem baza şi ne fac să arătăm ca nişte bebeluşi care plâng pentu bomboană în loc de factori de schimbare socială maturi.

Nu spun că nu existau şi ONGuri grozave, sau lideri, sau microfapte bune. Doar că nu am găsit foarte multe la nivel naţional.

Apoi a început să se întâmple ceva interesant – societate civilă de la firul ierbii, iniţative hippy veritabile care nu ştiu exact unde merg dar cred că vor ajunge oricum acolo. Pline de energie şi viaţă şi naivitate – iniţiative pe care merita să mai stau să le urmăresc.

Uitându-mă la ce s-a schimbat, factorii principali pe care îi văd sunt organizaţia studenţească AIESEC şi Facebook. AIESEC pentru că par că spală bine creierele oamenilor întru speranţă şi optimism (şi pentru că cei care conduc majoritatea organizaţiilor pe care le-am văzut pe calea asta au o legătură directă cu AIESEC). Facebook pentru că a ajutat oamenii să găsească şi să se conecteze cu grupuri care credeau în aceleaşi lucruri. Dacă o persoană e nemulţumită, poate se formează un grup cu un „like”, poate creşte şi se formalizează, poate devine un Let’s Do It, Romania!.

Câţiva ani mai tarziu, am ajuns să stau la masă cu ambasadorul SUA Mark Gitenstein, încercând să-l conving să facă nişte PR pentru TechSoup, a doua organizaţie pe care am înfiinţat-o aici – facem legătura între ONG-uri şi tehnologie. Cu toată tehnologia din România şi investiţii americane serioase, a părut o idee firească. Ambasadorul m-a întrebat despre ce ar putea vorbi. Ce faci într-o societate post-democratică în care societatea civilă nu are mandat de la cetăţeni? În care corupţia pare necontrolabilă şi statul de drept e flexibil? Te întorci la rădăcini. Baţi la uşi şi îi întrebi pe oameni ce au de gând să facă.

Aşa că ne-am deschis un loc virtual de joacă, competiţia ReStart, şi am început să batem la uşi virtuale, întrebând pe oricine din online dacă vrea să se joace cu noi. Desigur. Şi vecinii? Poate. Interesant. Cumva, ReStart era diferit. Oamenii erau mai dispuşi să creadă că s-ar putea să funcţioneze. Cred că pentru că am pus tehnologia să se bată cu corupţia. Şi orice bunică ştie că nepotul ei e un hacker bun.

ReStart e un concurs de idei, le căutăm pe cele mai bune şi le accelerăm dezvoltarea, de la concept şi până la lansarea de noi site-uri şi platforme. Ni s-au alăturat tot felul de oameni. IT-işti tineri, activişti veterani şi oameni ca Răzvan şi Monica. Ei sunt printre preferaţii mei. Ea a lucrat în IT şi acum este o mamă casnică, el vinde maşini de spălat. Amândoi se apropie de 50 de ani, exact genul de oameni pe care societatea civilă îi crede prea bătrâni, prea blazaţi ca să aibă grijă de ţară. La începutul campaniei erau adulţi furioşi. Nu puteau să meargă pe jos cu copiii la şcoală din cauza maşinilor parcate pe trotuar. La final, erau lideri ai schimbării sociale, concurând cu profesioniştii în domeniu, propunând ideea lor pentru un Bucureşti mai bun. Nu au câştigat. Nu au primit bani. Dar tot şi-au făcut site-ul, www.orasulmeu2020.ro. Au eliberat cel puţin o stradă şi i-au ajutat şi pe alţii să-şi facă site-uri. Sunt exemple pentru ce înseamnă să fii civil şi social. Răzvan şi Monica sunt „asta” dar nu „este” şi asta a însemnat pentru mine locul de joacă ReStart.

Ei nu se consideră nişte ONG-işti şi nici nu le pasă de termeni ca „sustenabilitate”. ReStartiştii sunt punkeri şi hackeri şi mame şi hipsteri şi unchi şi copii. Sunt birocraţi care, pe lângă cifre, au ieşit să se joace cu oameni. Sunt enervaţi de mersul lucrurilor şi comunităţile pe care le creează în jurul lor online sunt baza pentru ce va urni ţara asta. Nemulţumirea lor va genera schimbare, cu victorii mici, cum ar fi să facă poliţia să-l amendeze pe şmecherul care care parchează pe trotuar. Sunt cetăţeni activi, care activează cetăţeni şi care sfidează „asta este”. Am fost mândru să fiu cu ei pe scena galei ReStart de anul trecut. Ceva funcţionase. Toţi ne-am simţit ca nişte supereroi în seara aia.

Va urma


Acest articol este disponibil în numărul 10 Decât o Revistă. Pentru mai mult conținut, vizitați decatorevista.ro sau cumpărați un abonament DoR.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *