ASTA≠ESTE (2 / 6)

Sursa: Decât o Revistă

< ASTA≠ESTE (1 / 6)

Învăţăturile unui american care s-a luat la trântă cu una dintre cele mai fundamentale metehne ale românilor.

– De: Chris Worman

– Fotografie de: Cristian Petrescu

– Machiaj de: Dana Lazăr

DoR #10 Reactor_AstaEste - Chris Worman

Să revenim în mai 2006. Nu ţin minte exact la ce anume reacţiona acel trainer, ţin minte doar răspunsul: „Asta este”. Eram în a doua zi de instrucţie cu Peace Corps, proaspăt aterizat şi plin de acea glorioasă naivitate care explică de ce America iubeşte supereroii. Şi un trainer îi spunea unui voluntar entuziast de 20 şi ceva de ani, „asta este” – n-ai ce-i face, băiete, nu poţi să învingi, n-are rost nici să-ncerci, lucrurile sunt aşa cum sunt.

După o scurtă dezbatere prin care m-am asigurat că indignarea mea morală era măcar parţial justificată, am cerut ca expresia să fie interzisă în Peace Corps; cine era prins cu ea, trebuia să pună un leu într-o cutie (chestie care la salariul unui voluntar periclita grav fondurile de bere). Exageram? Bună întrebare. Glumeam? Nu chiar.

„Asta este” nu are ce căuta în Peace Corps, programul de voluntariat global construit de Kennedy care în ultimii 20 de ani a adus mii de voluntari în oraşe şi sate din România şi care acum, pentru că am intrat în UE, se închide. Peace Corps funcţionează cu speranţa acelor tineri cu ochi mari şi încrezători, nu poate funcţiona fără credinţa lor că orice e posibil. „Asta este” nu are ce căuta într-o asemenea realitate şi, cred eu, niciunde în societatea civilă sau în discursul social. „Asta este” oferă o dispensă fatalistă. Nu doar că „viaţa e grea” sau „nu e corect”. Asta pot să accept. „Asta este” înseamnă şi „nu e responsabilitatea mea să fac ceva”. Nu e pe naiba.

În vara aia din 2006, cei 76 de viitori voluntari am învăţat româna şi ne-am pregătit pentru joburile alocate – fie predat engleză, fie lucru în societatea civilă. Zece săptămâni încinse în Ploiești, pe când nu era atât de sexy ca acum. Multă bere, şaorma şi, cât permitea bugetul de 80 de lei pe săptămână minus bere, câte-un tren personal spre munţi sau spre capitală. Am învăţat să iubesc mai întâi mirosul castanelor, apoi al teilor infuzaţi de substratul înţepător de petrol.

Nu mă gândisem prea mult la România înainte să plec de-acasă, din Minneapolis – ştiam de Ceauşescu, de Nadia şi de Dr. Nick Riviera din Simpsons (da, e român, altfel de ce ar exclama „Great Ceacescu’s Ghost”?). Când a sunat Peace Corps cu o lună înainte de plecare şi după un an de interviuri, am căutat pe Google. Primele fotografii erau cu munţii Retezat. Super. Abia aştept.
Ploieşti nu era chiar munţii Retezat, dar a oferit o perspectivă probabil mai educativă prin care să fac cunoştinţă cu România. Printre rămăşiţele de beton ale socialismului, „asta este” a devenit mai uşor de înţeles (dar nu de iertat) pe măsură ce am aflat cum funcţionează România – statul, biserica, slăbiciunea activismului civil şi relativa falimentare a capitalului social.

Tot acolo am învăţat sa folosesc “asta este” sarcastic, mulţumită gazdei mele. Era o doamnă fantastică pe la 70 de ani, fost director de restaurante în vremea comunismului. Survola deasupra ta în timp ce munceai la salata de beouf, ciorbă, încă o ciorbă, minim trei feluri înainte de desert, zâmbind maniacal în tot acest timp şi gângurind moale, „Îţi place?”. I-am spus că soţia mea şi cu mine urma să plecăm la Odorheiu Secuiesc (Peace Corps hotărâse că dacă ne descurcăm atât de bine cu româna, sigur suntem nişte savanţi lingvistici care vor învăţa maghiară cât ai zice egészségedre). Şi-a pus jos satârul şi a spus aspru: „Sunteţi aici să îi ajutaţi pe români…”. Pauză.

Nu clipeam. „Şi umblă cu cuţite la ei, să ştii!”

Cuvintele astea veneau de la o doamnă care grădinărea adesea cu o baionetă din Al Doilea Război Mondial.

M-am uitat la ea, am zâmbit dulce, am ridicat din umeri şi am zis: „Asta este”.

Femeia şi-a dres vocea şi s-a întors la gătit.

Va urma


Acest articol este disponibil în numărul 10 Decât o Revistă. Pentru mai mult conținut, vizitați decatorevista.ro sau cumpărați un abonament DoR.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *